CONCURS JAGUAR
<br>Cât de atent ești la detalii?

CONCURS JAGUAR
Cât de atent ești la detalii?

 

NOTĂ DE INFORMARE CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL PENTRU CONCURSUL "DESCPOPERĂ MODELUL LAND ROVER"


Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind prelucrarea datelor cu caracter personal (denumit în continuare “GDPR”), prezenta notă de informare vă explică detaliat ce date cu caracter personal prelucrăm, de ce avem nevoie de datele acestea și cum le folosim. Vă rugăm să citiți cu atenție pentru a înțelege ce drepturi aveți în legătură cu datele personale pe care noi le prelucrăm și ce acțiuni aveți la îndemână pentru exercitarea acestor drepturi.
Pentru orice informații sau solicitări privind prelucrarea datelor cu caracter personal sau pentru exercitarea drepturilor în calitate de persoană vizată, puteți utiliza următoarele coordonate ale Responsabilului cu Protecția Datelor:
Denumire și Adresa poştală: ITH Management Office S.R.L., Bucureşti, Sectorul 1, Şos. Nordului, nr. 24 - 26;
Adresa electronică: dataprotection@jaguarlandrover.ro




I. IDENTITATEA OPERATORULUI - CINE ÎȚI PRELUCREAZĂ DATELE PERSONALE
Concursul este organizat și desfășurat de Premium Auto S.R.L., cu sediul în București, Șoseaua București-Ploiești nr.42-44, BANEASA BUSINESS & TECHNOLOGY PARK, Clădirea A, Aripa A2, Biroul B1, Etaj 1, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București cu nr. J40/12451/2003, cod fiscal RO 15744416 (denumită în continuare „Operatorul” sau “Organizatorul”).


II. DATE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRATE ÎN CADRUL CONCURSULUI
Operatorul prelucrează numai acele date cu caracter personal necesare pentru organizarea și desfășurarea Concursului, dar și pentru respectarea cerințelor legale, respectiv:
a. Pentru ca participantul să poată fi identificat în cazul în care va fi ales câștigător și pentru a valida participarea la concurs, conform regulamentului oficial, la înscrierea în concurs vom colecta următoarele date cu caracter personal: numele de utilizator folosit pe Facebook și/sau Instagram, adresa de e-mail, modelul configurat.
b. Atunci când validăm înscrierile în concurs pentru extragerea câștigătorului, verificăm existența contului de utilizator pe Facebook/Instagram, caz în care prelucrăm următoarele date cu caracter personal: numele de utilizator folosit pe Facebook/Instagram, respectiv transmiterea configurației pe adresa noastră de e-mail.
c. Pentru extragerea câștigătorului, numele participanților ale căror înscrieri au fost validate vor fi centralizate și numerotate într-un program Excel şi fiecărui participant i se va atribui un număr. Aceste numere vor fi introduse în platforma random.org prin intermediul căreia vor fi extrase, prin tragere la sorți, în mod automat, 3 cifre din numărul total al cifrelor însemnând participanţii. Cifrele extrase vor fi corelate cu cifrele alocate participanților în programul Excel, fiind astfel desemnat un câștigător si două rezerve. Astfel, vom prelucra: numele și numărul unic alocat.
d. Pentru anunțarea câștigătorului, vom publica pe pagina concursului numele de utilizator folosit pe Facebook/Instagram și premiul câștigat.
e. Pentru validarea premiului și a condițiilor de participare, mai exact vârsta participantului și domiciliul, vom vizualiza datele de identificare ale câștigătorului. Subliniem faptul că nu vom păstra copii ale actului de identitate.
f. Pentru livrarea premiului, în cazul în care acesta a fost validat,
Toate aceste prelucrări vor avea loc în contextul derulării Concursului „DESCOPERĂ MODELUL LAND ROVER” potrivit regulamentului de participare. Regulamentul are natura unui contract încheiat între Organizator și participant, astfel încât temeiul legal al prelucrării este reprezentat de executarea unui contract, în temeiul art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR.
g. Având în vedere obligațiile fiscale privind impozitul datorat pe veniturile din premiile acordate câștigătorilor, vă vom prelucra numele, prenumele, codul numeric personal și valoarea premiului pentru a depune declarațiile fiscale necesare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în temeiul art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR.
De asemenea, menționăm faptul că, în anumite cazuri, datele cu caracter personal indicate mai sus, vor fi prelucrate și în următoarele scopuri:
h. raportarea către autorități conform obligațiilor legale pe care le avem, în temeiul art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR;
i. gestionarea sistemelor IT (tehnologia informației), cum ar fi asigurarea mentenanței și realizarea auditurilor de securitate asupra rețelelor noastre IT, în temeiul art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR, în vederea atingerii interesului nostru de a asigura buna funcționare a sistemelor IT;
j. soluționarea reclamațiilor, solicitărilor și/sau disputelor, în temeiul art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR, în vederea atingerii interesului nostru legitim de a vă respecta drepturile pe care le aveți, precum și de a ne apăra drepturile în contextul unor contestații sau litigii.


III. DESTINATARII DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Datele cu caracter personal vor fi dezvăluite, strict în măsura în care este necesar pentru scopurile detaliate anterior sau în cazurile în care acest lucru este cerut de lege, către următoarele categorii de destinatari care pot avea calitatea de operatori independenți/operatori asociaţi sau persoane împuternicite, după caz:
a. Furnizorii noștri de servicii, cum ar fi: servicii de administrare și consultanță în afaceri, servicii privind protecția datelor cu caracter personal, servicii de mentenanță a sistemelor informatice, servicii de cloud, servicii de marketing, servicii de comunicare, servicii de arhivare, curieri.
b. Consultanți externi pe care îi contactăm în situații specifice (spre exemplu, avocați, consultanți fiscali, experți, alți consilieri).
c. Autorități și organisme publice, respectiv organe de cercetare și instanțe de judecată, în măsura în care transmiterea datelor către aceștia este impusă de lege și/sau este necesară în caz de litigiu sau de soluţionare a unei dispute, precum şi în cazul unor controale în care avem obligaţia de a le pune la dispoziţie (spre exemplu, autorități fiscale, ANSPDCP).
d. Persoane expres indicate de dumneavoastră.
e. Terți achizitori, în măsura în care activitatea noastră ar fi transferată (în totalitate sau parțial), iar datele persoanelor vizate ar fi legate în mod inerent de activele care fac obiectul unei astfel de tranzacții.
f. Platformele Facebook și Instagram.
În acest caz, înainte de a vă înscrie în concurs, vă rugăm să consultați politicile lor de confidențialitate:

Facebook (https://www.facebook.com/privacy/explanation)
Instagram (https://help.instagram.com/519522125107875)


IV. TRANSFERURI CĂTRE ȚĂRI TERȚE SAU ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE
Ca regulă, nu vom transfera în mod intenționat datele dumneavoastră cu caracter personal în afara Spațiului Economic European. În situații de excepție și doar dacă este necesar, transferul datelor dumneavoastră cu caracter personal în afara Spațiului Economic European se va face doar cu aplicarea unor măsuri de protecție adecvate conform prevederilor legale specifice în materia protecției datelor cu caracter personal și cu informarea dumneavoastră corespunzătoare.


V. PERIOADA DE STOCARE A DATELOR TALE CU CARACTER PERSONAL
Operatorul prelucrează datele cu caracter personal atât timp cât este necesar îndeplinirii scopurilor pentru care au fost colectate, respectiv pentru respectarea și executarea regulamentului oficial al concursului, urmând ca ulterior finalizării acestuia, datele să fie arhivate potrivit termenelor de prescripție sau obligațiilor legale pe care le avem. Ulterior expirării acestor termene, datele vor fi șterse din evidența Operatorului și/sau vor fi luate măsuri pentru anonimizarea acestora, astfel încât identificarea participanților să nu mai fie posibilă.


VI. DREPTURI
Cu excepţia situaţiilor în care legea națională/europeană sau GDPR prevede contrariul, aveţi următoarele drepturi:
a. Dreptul de a fi informat, aşa cum se întâmplă în această Notă de Informare.
b. Dreptul de acces, respectiv dreptul de a obţine o confirmare din partea noastră că prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, precum şi accesul la acestea şi furnizarea de informaţii despre modul de prelucrare.
c. Dreptul la rectificare care se referă la corectarea fără întârzieri nejustificate, a datelor cu caracter personal inexacte şi/sau la completarea datelor incomplete.
d. Dreptul la ştergere/dreptul de a fi uitat, adică dreptul de a ne solicita ştergerea fără întârzieri nejustificate a datelor dumneavoastră cu caracter personal, în cazul în care aceste date nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate şi nu există alt temei juridic pentru prelucrare, datele au fost colectate ilegal sau datele trebuie şterse pentru respectarea unei obligaţii legale.
e. Dreptul la restricţionarea prelucrării, care se aplică în cazul în care (i) dumnevoastră contestaţi exactitatea datelor cu caracter personal ale dumneavoastră (ii) prelucrarea este ilegală şi vă opuneţi ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricţionarea prelucrării, (iii) noi nu mai avem nevoie de datele dumneavoastră cu caracter personal, dar dumneavoastră le solicitaţi pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă, (iv) v-aţi opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă interesele noastre legitime în prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal prevalează asupra drepturilor dumneavoastră.
f. Dreptul de a vă opune prelucrării, cu excepţia cazului în care demonstrăm că avem motive legitime pentru a vă prelucra datele dumneavoastră, motive care prevalează asupra intereselor, drepturilor şi libertăţilor dumneavoastră sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă.
g. Dreptul de portabilitate, respectiv dreptul dvs. de a primi datele cu caracter personal ale dumneavoastră, pe care ni le-aţi furnizat în scopurile indicate în prezenta, într-un format structurat, utilizat în mod curent şi care poate fi citit automat, precum şi dreptul de a trimite aceste date unui alt operator.
h. Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automatizată, inclusiv profilarea, care produce efecte juridice asupra dvs. sau vă afectează în mod similar, cu excepţia cazului în care o astfel de prelucrare este necesară pentru executarea contractului sau este permisă de lege.
i. Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Protecției Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) la adresa poștală b-dul. G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, sector 1, 010336 București sau la adresa de e-mail anspdcp@dataprotection.ro.



Dacă nu vă doriți ca Operatorul să prelucreze datele cu caracter personal, vă rugăm să nu vă înscrieți în concurs și să nu transmiteți către noi solicitări, date și/sau documente care conțin date cu caracter personal. Vă informăm faptul că, în măsura în care doriți să participați la concurs, este necesară prelucrarea datelor dvs conform celor indicate mai sus.


Cu excepția dreptului de a formula o plângere la ANSPDCP, pentru exercitarea drepturilor de mai sus ne puteți contacta utilizând coordonatele unice de contact indicate mai sus. Fiecare solicitare va fi analizata în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o luna. În cazul în care considerați că nu am soluționat toate cererile dumneavoastră sau sunteți nemulțumit(a) de răspunsurile noastre, puteți formula o plângere către ANSPDCP. De asemenea, puteți să vă adresați si instanțelor de judecata competente.